O dupa-amiaza de caine, Ioan Gabriel Pătraşcu (debut)

Ieri am reusit sa-mi arunc ochii pe site-ul revistei online Nautilus, motivat fiind de dorinta de a afla cum mai stam, noi romanii, cu ideile, in domeniul “spinos” al sci-fi-ului.

Recunosc. Am fost destul de impresionat. De obicei, ma limitam in a parcurge doar recenziile, motivat de faptul ca sunt realizate de critici sau autori romani cunoscuti. Pentru inceput am avut o tentativa sa citesc o povestire din `93 a  Anei-Maria Negrilă, care are si niste carti la activ si mai recent, dupa cum se prezinta si in biografie un premiu Vladimir Colin in  2008 pentru nuvela “Împăratul gheţurilor“, care se afla si pe lista mea de prioritati alaturi de ultimul roman a lui Liviu Radu, Waldemar. Din pacate nu am avut suficienta rabdare sa ma lupt cu textul:), si l-am lasat pentru alta data ( o initiativa laudabila este prezenta povestirii si in limba engleza, probabil de o data mai recenta )  asa ca am trecut direct la   “O dupa-amiaza de caine” de Ioan Gabriel Pătraşcu.

Pe scurt,  ne aflam,  intr-un viitor, probabil,  mai indepartat, in care cainii au evoluat  asa de mult,  incat s-au constituit in diverse organizatii prin care-si protejeaza interesele si nu numai. Fie vorbim despre o organizatie a Fortelor Unite Canine, la nivel mondial, fie de gasti  ce-i terorizeaza pe locuitorii oraselor, pe plan local. Eroul  nostru face parte dintr-o unitate a Fortei de Reactie Anti-Canina a orasului Constanta si este chemat sa intervina de urgenta la o luare de ostatici la o sucursala  a Bancii Dacia Fericita si Renascuta:)). De aici actiunea se precipita si …ni se desfasoara in fata o adevarat satira la adresa societatii romanesti, confruntata cu inmultirea  scapata de sub control a cainilor comunitari sau sistemul birocratic stufos al institutiilor publice ( si ar mai fi de enumerat…), ce devin adevarate laitmotive ale nuvelei.

Totul este imbracat intr-un ambalaj  de un umor  rafinat,  cu un sir al evenimentelor ce se precipita spre finalul povestirii.

Pentru mine, nuvela de fata, este  asemenea unei specii aflata pe cale de extinctie din cultura romaneasca, fie ca e vorba de industria filmului sau a televiziunii ( sunt ani buni de cind nu a mai aparut vreo comedie pe piata romaneasca, televiziunile optand sa promoveze umorul de proasta calitate si greu de digerat ), fie ca e vorba de literatura care a suferit un declin, in special in ceea ce priveste opere in care sa predomine comicul de situatie sau de oricare alt fel( lasand la o parte “culegerile” lui Paraschivescu ).

Intr-o nisa a literaturii romane, care, de cativa ani buni se afla in penumbra( nu ca ar fi fost vreodata prea in fata ), exista toate premisele, cel putin la momentul actual,  ale unei revigorari  in viitorul apropiat .  ( maiine urmeaza “Inghetul” de  Ioana Vişan din Iasi )